• Bibllia si Eu

    Fii o lumina vazuta de toti

    Si oamenii n-aprind lumina ca s-o puna sub obroc, ci o pun in sfesnic, si lumineaza tuturor celor din casa. (Matei 5 : 15) Viata si faptele noastre, trebuie sa fie lumina, dar nu o lumina ascunsa. Caci o lumina ascunsa nu serveste la nimic. Isus ne da un exemplu frumos cu un Obroc, care inseamna un vas mare de formă cilindrică, larg la gură, făcut de obicei din scoarță de tei, care servea ca unitate de măsură pentru cereale sau-pentru păstrarea și transportul acestora. Lumina pusa sub obroc nu poate sa lumineze si astfel degeaba se consuma. La fel este si viata unui om, cat de curata si sfanta…

  • Bibllia si Eu

    Este Dumnezeu Atotputernic

    Este Dumnezeu Atotputernic ?   Persoanele care-si pun aceasta intrebare, nu sunt neaparat religioase, dar nu pot fi nici printre cele care afirma ca Dumnezeu nu exista. Sa ne punem de acord ! Daca Dumnezeu nu exista, atunci intrebarea de mai sus nu isi are rostul. Dar daca exista, atunci cum e El ? De unde am putea afla, si cine ne-ar putea povesti despre El ? Daca cautam in Istorie, nu gasim decat contradictii si mai degraba scrieri bazate pe impulsuri omenesti, un amalgam amestecat intre traditie si arhiologie. Daca-L cautam printre oamenii de stiinta, gasim si mai multa confuzie si mai rau de parca ar fi un dosar…

  • Bibllia si Eu

    Iosafat-imparatul-lui-iuda

    Iosafat- Imparatul lui Iuda, între – 870 si – 848 înainte de Cristos   Cum l-a cunoscut Iosafat pe Dumnezeu Inca de mic copil, Iosafat a vazut in tata-l sau Asa, un om care il iubea pe Dumnezeu si probabil a fost marcat prin intorsatura pe care a luat-o tata-l sau cand prorocul Domnului, Azaria i-a spus urmatoarele cuvinte  ; «  Ascultaţi-mă, Asa şi tot Iuda şi Beniamin! Domnul*  este cu voi când sunteţi cu El; dacă-L**  căutaţi, Îl veţi găsi; iar dacă-L†  părăsiţi, şi El vă va părăsi. » Dupa cum ne relateaza cartea croniciror, Asa sa intarit prin aceste cuvinte şi a îndepărtat urâciunile din toată ţara lui…

  • Bibllia si Eu

    De ce păcătuiesc fără voie

    De ce pacatuiesc fara voie ? Multi oameni nici nu isi dau seama cand ajung pe terenul dusmanului, si se intreaba, oare cum de-am putut ajunge pana aici ? Aceasta alunecare se inepe cu lucruri mici, la inceput rarim rugacinea, caci atunci cand ne simtim puternici nu ne mai rugam lui Dumnezeu, dar aici este inceputul caderii. Uitam ca suntem ca niste carbuni cari odata departati de foc se sting incetul cu incetul si mor. Prin lipsa de rucaciune ne dispare dragostea de Dumnezeu si astfel incetinim sau oprim de tot cititul in biblie si de zile de post nici nu mai vorbim. Aceasta lucrare, pare a fie un lucru…

  • Bibllia si Eu

    Magii din răsărit

    “Matei 1 :  24″  Dupa ce S-a nascut Isus in Betleemul din Iudeea, in zilele imparatului Irod, iata ca au venit niste magi din rasarit la Ierusalim. În mod tradițional magii sunt vizitatorii cei care apar într-un episod al Evangheliei după Matei, care, după ce au auzit nașterea lui Isus, venind «din Est» ghidati de o stea să plătească tribut «regelui iudeilor» și ei aduc la Betleem daruri de mare bogăție simbolică: aur, smirnă și tămâie. In versetul 25 din matei vedem ca Magii s-au apropiat de Ierusalim si intrebau pe oameni ; unde este imparatul nascut de curand al iudeilor ? Ei credeau ca toata lumea cunostea acest mare…

  • Bibllia si Eu

    Este păcat sa fiu bogat

    Mulți încearcă să explice parabola lui Isus din Matei 19:24 referitoare la cămila și urechea acului. În acea parabolă, Isus S-a uitat în jur și a spus ucenicilor Săi: „Cât de anevoie vor intra în Împărăția lui Dumnezeu cei ce au avuții!” Întrebările frecvente care apar sunt următoarele: Este păcat să fii bogat? Dacă da, de ce unii ca Avraam, Solomon au fost foarte bogați? La ce îmi folosește bogăția? De ce să nu am destui bani să dau și altora? Ce înseamnă a fi bogat ? Pentru a înțelege mai bine acest fenomen, trebuie să încercăm să înțelegem mai întâi ce înseamnă a fi bogat. Este bogăția un salariu…

  • Bibllia si Eu

    Visul lui Iosif logodnicul Mariei

    Iosif, Un Model de Credință și Ascultare în Lumina Vestirii Îngerești În capodopera evanghelică a lui Matei, Iosif devine un personaj cheie, marcând un capitol fascinant al istoriei sacre. Vestea primită de Iosif într-un vis, așa cum ne relatează Matei 1:24, nu doar că ilustrează puterea divină, ci și portretizează un model de credință și ascultare în fața unui destin aparent complicat. În confruntarea cu vestea că Maria, logodnica sa, era însărcinată, Iosif se găsește într-o dilemă. Cu toate acestea, ingerul Domnului îi apare în vis și îi confirmă că ceea ce s-a întâmplat este prin lucrarea Duhului Sfânt. Îndemnul ingerului nu este doar o simplă explicație, ci și o…

  • Bibllia si Eu

    Înfigeți Rădăcinile în Izvorul Vieții, fiind un Pom Roditor: O Lecțcie a Înțelepciunii Divine

    Înfigeți Rădăcinile în Izvorul Vieții, fiind un Pom Roditor: O Lecțcie a Înțelepciunii Divine În lumina înțelepciunii biblice, suntem îndemnați să fim ca pomii roditori, cu rădăcini adânci într-un pământ fertil. Iov in cartea sa, ne îndeamnă să înfigem rădăcinile adânc într-un pământ bun și să căutăm sursa de apă a înțelepciunii divine(Iov.29:19) . Imaginea apei care pătrunde în rădăcinile noastre și roua care se odihnește peste ramurile noastre simbolizează hrănirea sufletului prin căutarea înțelepciunii divine în mod constant. Scripturile continuă, comparându-ne cu un pom sădit lângă ape (Ier.17:8). Întinderea rădăcinilor noastre spre râu este asemănată cu căutarea binefacerilor divine. Încrederea în sursa noastră divină ne oferă stabilitate chiar și…

  • Bibllia si Eu

    Un Mântuitor pentru Toți

    Un Mântuitor pentru Toți În meandrele vremurilor străvechi, o profeție avea să strălucească ca o rază de lumină în întunericul umanității. În cartea sfântă, Biblia, în  Matei 1:21 anunță nașterea unui Fiu, căruia îi va fi pus numele Isus, pentru că El va fi mântuitorul poporului Său, aducând izbăvire de păcatele lor. Acest verset servește ca punct de plecare pentru a contempla rolul crucial pe care Isus îl joacă în planul divin de mântuire. Isus, Mântuitorul Israelului Profeția din Isaia 9:2 precede nașterea lui Isus, anunțând că poporul care umbla în întuneric va vedea o mare lumină. Această lumină nu doar va străluci asupra poporului lui Israel, dar va aduce…

  • Bibllia si Eu

    Iosif sotul Mariei

    Iosif, Soțul Mariei, tată-l adoptiv a lui Isus Iosif, bărbatul ei, era un om neprihănit si nu voia s-o facă de rușine înaintea lumii; de aceea si-a pus de gând s-o lase pe ascuns. Iosif era un om neprihănit si aceasta se observa prin faptul ca chiar daca putea s-o dea la moarte pe Maria după legea Mozaică, el a făcut tot ce a putut pentru a evita acest lucru preferând s-o lase pe ascuns ca sa nu-i facă nimeni nici un râu, luând in considerare faptul ca ea trebuia sa moara după legea mozaica.( Deut. 22 : 20, 21), “Dar daca faptul este adevărat, daca fata nu s-a găsit…