Sabatul

Sabatul, Ziua Sfântă a Odihnei

Definiția Sabatului

Cuvântul „Sabat” provine din termenul ebraic „שבת” (Shabbat), care semnifică „a se opri” sau „a înceta”. Astfel, Sabatul reprezintă ziua consacrată odihnei, o zi în care munca este lăsată deoparte, iar sufletul se înnoiește în comuniunea cu Dumnezeu. Această învățătură se regăsește în Cartea Genezei, unde, în capitolul 2, versetele 1-3, se mărturisește că „Dumnezeu a binecuvântat ziua a șaptea și a sfințit-o”, după ce și-a încheiat lucrarea creației. În această zi, Dumnezeu S-a odihnit și a privit cu mulțumire la lucrarea mâinilor Sale, lăsând un exemplu de pace și liniște pe care omul este chemat să-l urmeze.

Originea Sabatului

Deși Sabatul este strâns legat de tradițiile poporului Israel, există dovezi care sugerează că ideea de odihnă săptămânală era cunoscută chiar și înainte de stabilirea legilor la Sinai. Episodul manei din Cartea Exodului (16:22-30) sugerează că Sabatul era deja practicat de popoarele din jur. În Decalogul lui Moise, Dumnezeu le poruncește celor din Israel să păzească ziua Sabatului, oferind ca exemplu modelul creației: „Vă veți aminti de ziua Sabatului și o veți sfinți, pentru că în șase zile Domnul a făcut cerul și pământul, iar în ziua a șaptea S-a odihnit.” (Exodul 20:8-11). Astfel, instituirea Sabatului se leagă direct de lucrarea divină, fiind o zi de odihnă și reculegere, în care omul, la rândul său, să se regăsească în Creatorul său.

Practicile Sabatului în Iudaism

Sabatul este o sărbătoare a bucuriei și a comuniunii. Credincioșii evrei poartă haine festive, iar ritualurile de aprindere a celor două lumânări de către femeia din casă marchează începutul acestei zile sacre. Aceasta este însoțită de o binecuvântare specială și se face cu 18 minute înainte de lăsarea serii de vineri. Ora exactă a începerea Sabatului este stabilită pe baza calculelor astronomice și variază în funcție de locație și sezon. Mesele de vineri seara și sâmbătă la amiază sunt bogate și elaborate, fiind însoțite de rugăciuni și imnuri, cum ar fi Kiddush (rugăciunea de binecuvântare a vinului) și un ritual special de spălare a mâinilor. De asemenea, în amintirea manei oferite evreilor în pustiu, se consuma două pâini speciale, „hallah”.

Sfârșitul Sabatului este marcat de un ritual numit Havdalah, care include binecuvântări asupra vinului, mirodeniilor și luminii, semnificând separarea între sacru și profan.

Sabatul pentru Străini

În Vechiul Testament, este menționat că și străinii care vor să se alăture poporului lui Israel și să-L slujească pe Domnul trebuie să păzească Sabatul. În Isaia 56:6-7, Dumnezeu promite: „Și pe străinii care se vor lipi de Domnul… îi voi aduce la muntele Meu cel sfânt și îi voi umple de veselie în Casa Mea de rugăciune.” Așadar, Sabatul nu este doar pentru Israel, ci și pentru cei care vor să se închine adevăratului Dumnezeu. Mai mult, în Isaia 66:22-23, se spune că în „fiecare Sabat și în fiecare lună nouă, toate făpturile vor veni să se închine înaintea Mea”.

Sabatul în Legea Vechiului Testament și în Creștinism

În tradiția biblică, Sabatul este un semn al legământului între Dumnezeu și poporul Său, o zi de odihnă sfântă care trebuie păstrată cu sfințenie. „Adu-ți aminte de ziua de odihnă ca să o sfințești… În șase zile a făcut Domnul cerurile și pământul, iar în ziua a șaptea S-a odihnit.” (Exod 20:8-11). Însă, în contextul învățăturii Noului Testament, învățătura despre Sabat se schimbă. Hristos aduce împlinirea legii și transformă înțelesul sabatic al odihnei. Astfel, în Coloseni 2:16-17, apostolul Pavel ne îndeamnă: „Nimeni să nu vă judece cu privire la o zi de Sabat… pentru că acestea sunt doar o umbră a lucrurilor viitoare, dar trupul este al lui Hristos.”

Chemați la Libertatea Lui Hristos

De-a lungul învățăturii Sale, Isus a arătat că Sabatul nu este o povară, ci un dar divin destinat omului. „Sabatul a fost făcut pentru om, și nu omul pentru Sabat.” (Marcu 2:27). Isus nu a respins Sabatul, dar a arătat că esența acestuia nu stă în regulile formale, ci în înțelegerea adâncă a iubirii și compasiunii lui Dumnezeu față de toți oamenii, indiferent de religia lor. El a vindecat în ziua Sabatului și a subliniat că în această zi este mai important să faci bine decât să urmezi legea rigidă. De asemenea, în Ioan 5:17, Isus afirmă: „Tatăl Meu lucrează până acum, și Eu, de asemenea, lucrez”, semnificând că lucrarea divină nu se oprește niciodată.

Sabatul în Creștinism

Creștinii nu sunt obligați să țină Sabatul în conformitate cu legea iudaică. Începând cu învățătura lui Isus și a apostolilor, s-a înțeles că salvarea nu depinde de respectarea unui ritual specific, ci de credința în Hristos, care a împlinit legea prin jertfa Sa. În Faptele Apostolilor 15:28-29, Biserica Apostolică decide că neamurilor nu li se impun cerințele legii mozaice, dar li se recomandă să se ferească de lucrurile jertfite idolilor, de sânge, de dobitoace sugrumate și de curvie. Astfel, învățătura creștină ne învață că, în Noul Legământ, adevărata odihnă se găsește în Hristos, nu în respectarea unui Sabat fizic, dar spiritul Sabatului, ca zi de odihnă în Dumnezeu, rămâne important pentru viața duhovnicească.

Pedeapsa pentru încălcarea Sabatului

Biblia este foarte clară în privința pedepsei pentru nerespectarea Sabatului, iar consecințele sunt drastice. În Vechiul Testament, încălcarea Sabatului era considerată o faptă gravă, ce atrăgea pedeapsa cu moartea, conform poruncilor din Exod 35:2, dar și în alte pasaje ca Neem 13:17-19. Este interesant că, în ciuda acestora, Isus, ca Domn al Sabatului, nu a primit nicio pedeapsă pentru faptele Sale de vindecare și alte lucruri făcute în timpul Sabatului, lucru ce subliniază autoritatea Sa divină.

Mântuirea și Sabatul

Un alt subiect important abordat este relația între Sabat și mântuire. Biblia subliniază faptul că mântuirea nu vine din respectarea unei zile de odihnă sau din îndeplinirea ritualurilor religioase, ci prin har și prin credință în Hristos. Că mântuirea vine prin credință este clar în versete ca Efeseni 2:8 și Romani 3:19-21, care subliniază că nimeni nu este considerat neprihănit prin faptele Legii. De asemenea, este important de înțeles că Legea a fost un „dreptar” temporar, și desăvârșirea nu provine din îndeplinirea Legii, ci din lucrarea lui Hristos, care a adus schimbarea Legii și a preoției, așa cum se spune în Evrei 7:11-12.

Religiile care practică Sabatul

Chiar dacă Sabatul este o practică importantă în iudaism, există și alte confesiuni religioase care respectă ziua de Sabat. Printre acestea se numără evreii mesianici, adventiștii de ziua a șaptea și alte grupuri. Deși au unele asemănări cu tradiția iudaică, practica lor nu este identică, iar unii creștini pot alege să adopte acest obicei în mod personal, fără a-l impune altora.

Sâmbătă sau Duminică

Este interesant de remarcat că în creștinism, ziua principală de închinare s-a mutat de la Sabat (sâmbătă) la Duminică. Cuvântul „Duminica” provine din latinescul „dies dominicus” sau „ziua Domnului”. De asemenea, este important de subliniat că în Noul Testament, apostolii și ucenicii se adunau în prima zi a săptămânii, Duminica, pentru a frânge pâinea și a învăța despre Isus, așa cum se menționează în Fapte 20:6-7 și Apocalipsa 1:10. Acest obicei poate fi interpretat ca o schimbare a zilei principale de închinare de la Sabat la Duminică, semnificând celebrarea învierii lui Isus.

Concluzie

În concluzie, Sabatul este o practică fundamentală în tradiția iudaică, iar respectarea sa are semnificații profunde. Totuși, în creștinism, mântuirea nu vine din respectarea unei zile specifice, ci din credința în Hristos. În plus, învățăturile Noului Testament arată cum primele comunități creștine au început să se adune în Duminica, ziua în care Isus a înviat, schimbând astfel semnificația zilelor de închinare pentru creștini.