Iosia, împăratul lui Iuda
În anul 640 î.Hr., Amon, împăratul lui Iuda și tatăl lui Iosia, a fost ucis de slujitorii săi, într-un complot, probabil pentru că unul dintre ei voia să-i ia locul. Iosia avea opt ani când tatăl său a murit și, sigur șocat de acest eveniment și de atâta violență în jurul lui, în inima lui s-a născut o dorință de pace și dreptate care l-a îndreptat către Dumnezeul adevărat al lui Israel.
Pentru că poporul ținea la linia regală, s-au răsculat și au ucis pe toți cei care îl omorâseră pe împăratul Amon, după cum se relatează în 2 Împărați 24: „Dar poporul țării a lovit pe toți cei ce uneltiseră împotriva împăratului Amon; și poporul țării a pus împărat, în locul său, pe fiul său Iosia”.
În 640 î.Hr., Iosia este întronat ca rege la vârsta de numai 8 ani, o vârstă fragedă, dar nu și lipsită de ambiții, căci câțiva ani mai târziu, pe la vârsta de 15-16 ani, frământat de o dorință arzătoare după lucrarea lui Dumnezeu, Iosia a început să caute pe Dumnezeul tatălui său, David, și să-I devină tot mai loial.
Destrugerea urâciunilor și curățirea Templului și a țării
În al doisprezecelea an al domniei sale, pe la vârsta de 19-20 de ani, Iosia a trecut la fapte și a început să curețe Iuda și Ierusalimul de înălțimi, de idolii Astartei, de chipuri cioplite și de chipuri turnate, după cum ne relatează scriptura în 2 Regi 23 și 2 Cronici 34.
Pentru a se asigura că urâciunile moștenite de la predecesorii săi nu se vor mai instala cu niciun chip, Iosia a distrus tot ce a putut din ceea ce păgânea lucrarea lui Dumnezeu și a poruncit preoților și celor ce păzeau pragul să scoată din Templul Domnului toate sculele care fuseseră făcute pentru Baal, pentru Astarteea și pentru toată oștirea cerurilor; și le-a ars afară din Ierusalim, în ogoarele Chedronului, și a pus să le ducă cenușa la Betel.
A dărâmat înaintea lui altarele Baalilor și a tăiat stâlpii închinați soarelui care erau deasupra lor; a sfărâmat idolii Astartei, chipurile cioplite și chipurile turnate, le-a făcut praf, a presărat praful pe mormintele celor ce le aduseseră jertfe. A ars oasele preoților pe altarele lor. A dărâmat altarele, a făcut bucăți idolii Astartei și chipurile cioplite, le-a făcut praf și a tăiat toți stâlpii închinați soarelui în toată țara lui Israel.
A izgonit pe preoții idolilor, puși de împărații lui Iuda să ardă tămâie pe înălțimi în cetățile lui Iuda și în împrejurimile Ierusalimului, și pe cei ce aduceau tămâie lui Baal, soarelui, lunii, zodiilor și întregii oștiri a cerurilor.
A scos din Casa Domnului idolul Astartei și l-a dus afară din Ierusalim la pârâul Chedron; l-a ars la pârâul Chedron și l-a prefăcut în cenușă, iar cenușa i-a aruncat-o pe mormintele copiilor poporului.
A dărâmat casele sodomiților care erau în Casa Domnului și unde femeile împleteau corturi pentru Astarteea. A adus pe toți preoții din cetățile lui Iuda; a pângărit înălțimile unde ardeau preoții tămâie, de la Gheba până la Beer-Seba; și a dărâmat înălțimile de la porți, cea care era la intrarea porții lui Iosua, capetenia cetății, și cea care era la stânga porții cetății.
Împăratul a pângărit Tofetul în valea fiilor lui Hinom, ca nimeni să nu-și mai treacă fiul sau fiica prin foc în cinstea lui Moloh. A îndepărtat de la intrarea Casei Domnului caii, pe care împărații lui Iuda îi închinaseră soarelui, lângă odaia dregătorului Netan-Melec, care locuia în mahala; și a ars în foc carele soarelui.
A dărâmat altarele de pe acoperișul odăii de sus a lui Ahaz, pe care le făcuseră împărații lui Iuda, și altarele pe care le făcuse Manase în cele două curți ale Casei Domnului; după ce le-a sfărâmat și le-a luat de acolo, le-a aruncat țărână în pârâul Chedron.
A pângărit înălțimile care erau în fața Ierusalimului, pe partea dreaptă a Muntelui Pierzării, și pe care le zidise Solomon, împăratul lui Israel, Astartei, urâciunea sidonienilor, lui Chemos, urâciunea Moabului, și lui Milcom, urâciunea fiilor lui Amon. A sfărâmat stâlpii idolești și a dărâmat Astartele, și locul lor l-a umplut cu oase omenști.
A dărâmat și altarul de la Betel și înălțimea făcută de Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască; a ars înălțimea și a prefăcut-o în țărână și a ars idolul Astartei. A luat oasele din niște morminte, și le-a ars pe altar, și l-a pângărit; Iosia a mai îndepărtat toate templele idolatre ale înălțimilor care se aflau în cetățile Samariei și pe care le făcuseră împărații lui Israel ca să mânie pe Domnul; a făcut cu ele întocmai cum făcuse în Betel.
A înjunghiat pe altare pe toți preoții înălțimilor, care erau acolo, și a ars pe ele oase de oameni. A stârpit pe cei ce chemau duhurile, pe cei ce spuneau viitorul, terafimii, idolii și toate urâciunile care se vedeau în țara lui Iuda și la Ierusalim.
Astfel a curățat Iuda și Ierusalimul, cetățile lui Manase, lui Efraim, lui Simeon și chiar lui Neftali, pretutindeni, în mijlocul dărâmăturilor lor. Vedem în Iosia un tânăr cu caracter puternic, un om cu o viziune deosebită, fiindcă a răsturnat un sistem diabolic instalat la toate nivelele din societate, de la cel mai mic până la cel mai mare.
Restaurarea Casei Domnului și descoperirea cărții Legii Domnului
Pe la vârsta de 24 de ani, Iosia a trimis pe Șafan, fiul lui Atalia, pe Maaseia, capetenia cetății, și pe Ioah, fiul lui Ioahaz, arhivarul, să repare Casa Domnului Dumnezeului său și ca să dea marelui preot Hilchia argintul adus în Casa lui Dumnezeu, pe care-l strânseseră levitii păzitori ai pragului de la Manase și Efraim și de la toată cealaltă parte a lui Israel, și de la tot Iuda și Beniamin, și de la locuitorii Ierusalimului.
Argintul a fost înmânat meșteșugarilor însărcinați cu făcerea lucrării, aceștia l-au dat lucrătorilor care munceau la dregerea Casei Domnului, iar ei l-au dat tâmplarilor și zidarilor ca să cumpere pietre cioplite și lemne pentru grinzi și pentru căptușirea clădirilor pe care le stricaseră împărații lui Iuda.
Când scoteau ei argintul care fusese adus în Casa Domnului, preotul Hilchia a găsit cartea Legii Domnului dată prin Moise și i-a transmis-o împăratului prin logofătul Șafan.
După ce Șafan i-a citit-o, împăratul a fost bulversat și și-a rupt hainele. Se vede clar că Iosia iubea pe Dumnezeu, căci a trimis imediat pe oamenii lui de încredere să întrebe pe Domnul prin prorocita Hulda.
Mai observăm în versetul 21 din 2 Cronici 34 că Iosia nu era egoist, căci el, chiar dacă era împăratul numai al lui Iuda, și chiar dacă au trecut sute de ani de la separarea lui Iuda de Israel, el totuși a cerut slujitorilor săi să întrebe pe Domnul și de rămășița lui Israel.
Iosia spera la o reunificare a celor două împărății, el spera la un Israel întors în totalitate la Domnul și, chiar dacă răspunsul lui Dumnezeu nu a fost poate chiar întocmai după așteptările sale, Iosia a făcut tot ce putea face un om pentru a restaura lucrurile după voia lui Dumnezeu.
Neascultarea și moartea lui Iosia
Ca și la orice om, la Iosia se observă și unele greșeli. Puțin timp după ce terminase Iosia de restaurat Casa Domnului, Neco, împăratul
Ca și la orice om, la Iosia se observă și unele greșeli. Puțin timp după ce terminase Iosia de restaurat Casa Domnului, Neco, împăratul Egiptului, și-a adunat oastea pentru a merge să se bată cu împăratul Asiriei și, pe drumul său, s-a oprit în Câmpia Megiddo.
Iosia i-a ieșit înainte, și, fără să ceară sfatul lui Dumnezeu, a încercat să-l oprească. Neco i-a spus că nu are nimic cu el și că trebuie să-și urmeze drumul, dar Iosia nu l-a ascultat, și astfel, a murit în bătălia de la Megiddo, fiind lovit de un arcaș. Atunci, Iosia a murit la vârsta de 39 de ani și a fost plâns de toată țara. Dumnezeul adevărat l-a răsplătit pentru efortul de curățire a țării de păcat, dar totuși nu l-a cruțat pe război, lăsându-l să plătească pentru alegerea lui pripită.