DARURILE SPIRITUALE – Calea Vieții

DARURILE SPIRITUALE

Biserica spirituală este instrucționată direct de Dumnezeu prin Duhul sfânt. Dar Mangaietorul, adica Duhul Sfant, pe care-L va trimite Tatal in Numele Meu, va va invata toate lucrurile si va va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu. (Ioan.14:26) Duhul sfant completează capacitățile fizice ale celor care fac parte din Biserică, cu abilitaăţi « supra naturale » care sunt numite daruri spirituale. Există diferite daruri spirituale și ele ne sunt date pentru slujire, nu pentru sfințirea noastră. Acestea nu sunt „trucuri” miraculoase care să ne satisfacă curiozitatea și nici nu sunt acordate ca antidot la monotonie.

De multe ori credem că darurile Duhului Sfânt răspund nevoilor noastre spirituale sau ne împuternicesc să mergem mai departe în umblarea noastră cu Dumnezeu, primind darurile Duhului ca fiind centrate pe creștin și nu centrate pe Hristos, astfel devenim mai concentrați pe noi înșine decât pe lucrarea lui Dumnezeu.

Atunci când avem o viziune cristocentrică asupra darurilor spirituale, înțelegem că ele ne sunt date pentru unitatea, înaintarea și zidirea Bisericii. Și, deasemenea pentru glorificarea lui Dumnezeu. Si El a dat pe unii apostoli; pe altii, proroci; pe altii, evanghelisti; pe altii, pastori si invatatori,pentru desavarsirea sfintilor, in vederea lucrarii de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos, pana vom ajunge toti la unirea credintei si a cunostintei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la inaltimea staturii plinatatii lui Hristos (Efes 4:11-13).

Ca niste buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi sa slujeasca altora dupa darul pe care l-a primit. Daca vorbeste cineva, sa vorbeasca cuvintele lui Dumnezeu. Daca slujeste cineva, sa slujeasca dupa puterea pe care i-o da Dumnezeu: pentru ca in toate lucrurile sa fie slavit Dumnezeu prin Isus Hristos, a caruia este slava si puterea in vecii vecilor! Amin. (1Pet 4:10,11)

Este o tragedie atunci când darurile lui Dumnezeu, care trebuie să zidească unitatea în Biserică, sunt folosite greșit, astfel încât ele se concentrează numai spre unele persoane. De multe ori percepem darurile spirituale ca talente sau abilități pe care le primim. Talentele sunt, cu siguranță, și ele utile la rândul lor, dar trebuie să ținem cont că, ce vine de sus este mai întâi pentru lucrarea de sus și ce este de jos este adesea pentru lucrarea de jos. Biblia ne învață că darurile spirituale nu sunt niciodată date pentru a ne face fericiți ci ele servesc la edificarea altora și la zidirea Bisericii. Si fiecaruia i se da aratarea Duhului spre folosul altora. De pilda, unuia ii este dat, prin Duhul, sa vorbeasca despre intelepciune; altuia, sa vorbeasca despre cunostinta, datorita aceluiasi Duh; altuia, credinta, prin acelasi Duh; altuia, darul tamaduirilor, prin acelasi Duh; altuia, puterea sa faca minuni; altuia prorocia; altuia, deosebirea duhurilor; altuia, felurite limbi; si altuia, talmacirea limbilor. (1Cor 12 : 7-10) Tot asa si voi, fiindca ravniti dupa daruri duhovnicesti, sa cautati sa le aveti din belsug, in vederea zidirii sufletesti a Bisericii. Ce este de facut atunci, fratilor? Cand va adunati laolalta, daca unul din voi are o cantare, altul, o invatatura, altul, o descoperire, altul, o vorba in alta limba, altul, o talmacire, toate sa se faca spre zidirea sufleteasca.(1 Cor 14 :12,26)

Exista felurite daruri ale Duhului Sfânt și printre ele se enumeră urmatoarele :

– Darul înţelepciunii

Dacă înțelepciunea umană corespunde cunoștințelor naturale sau dobândite despre unele lucruri, ceea ce noi numim „știință”, nu este tot așa cu darul înțelepciunii. Termenul sofia « σοφία » din greacă, se traduce mai degrabă prin « cuvântul înțelepciunii » și nu « darul înțelepciunii ».

Acest cuvânt provine din greacă: logoV, care înseamnă: „rațiune, expresie a unui gând, sursă, esență…” logoV desemnează atât un cuvânt rostit cât si un lucru făcut, o lucrare. În Evanghelia după Ioan, el desemnează Cuvântul personificat.

Cuvântul înțelepciunii provine de la Duhul înțelepciunii; este un cuvânt divin, o porțiune de înțelepciune divină exprimată la momentul potrivit. Este o revelație supranaturală a gândului și a scopului lui Dumnezeu comunicat de Duhul Sfânt. Acest cuvânt al înțelepciunii este o pătrundere în comorile înțelepciunii lui Hristos:

Pentru ca sa li se imbarbateze inimile, sa fie uniti in dragoste si sa capete toate bogatiile plinatatii de pricepere, ca sa cunoasca taina lui Dumnezeu Tatal, adica pe Hristos, in care sunt ascunse toate comorile intelepciunii si ale stiintei. (Col.2:2,3) . El Ma va proslavi, pentru ca va lua din ce este al Meu si va va descoperi. (Ioan.16:14)

Darul înțelepciunii este supranatural și nu poate fi confundat nici cu înțelepciunea naturală a oamenilor, nici cu înțelepciunea spirituală obținută prin cunoașterea Scripturii și a experienței creștine. Prin urmare, el nu poate fi exercitat decât de ucenicii lui Hristos botezați cu Duhul Sfânt.

Pentru ca credinţa voastră să fie întemeiată nu pe înţelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu. (1 Cor. 2:5)

Înţelepciunea care vine de sus este întâi curată, apoi paşnică, blândă, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roade bune, fără părtinire, nefăţarnică. (Iac.3:17)

Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi† va fi dată. (Iac,1:5)

Direcția supranaturală comunicată de acest dar oferă o soluție incontestabilă. Mare este bogăția și importanța acestui dar în rezolvarea problemelor care apar în viața personală a adepților lui Hristos, precum și în Adunări. Ţineţi bine minte, să nu vă gândiţi mai dinainte ce veţi răspunde, căci vă voi da o gură şi o înţelepciune căreia nu-i vor putea răspunde, nici sta împotrivă* toţi potrivnicii voştri.(Lucc. 21:14,15)

În concluzie, darul sau cuvântul înțelepciunii este revelația misterelor Evangheliei și capacitatea de a le explica; si cuprinde de asemenea revelații cu privire la trecut, prezent sau viitor.

Darul înțelepciunii este aplicarea supranaturală a revelației unui lucru sau a unui fapt. Darul înțelepciunii este dat în general cu darul cunoștinței, acesta din urmă fiind o informație dezvăluită în mod supranatural, în timp ce darul înțelepciunii indică cum să acționeze asupra informațiilor respective.

Când Iosif a interpretat visul lui Faraon, el a avut acest cuvânt de cunoaștere supranatural și apoi a avut un cuvânt de înțelepciune pentru a-l determina pe Faraon să acționeze în conformitate cu cunoștințele dezvăluite cu privire la viitorul imediat al țării și al locuitorilor săi.

Întrucât Isus trăiește în noi, realitatea extraordinară este că înțelepciunea și cunoștințele sale sunt și ele în noi, gata să ne fie dezvăluite de Duhul Sfânt.

– Darul cunoştinţei

Darul cunoştinţei face posibilă o revelație despre fapte, evenimente sau situații într-un mod precis, indiferent dacă acestea sunt legate de trecut, de prezent sau de viitor.

Poate fi deasemenea o rostire inspirată de la Duhul Sfânt prin care se descoperă ceva; Dumnezeu îl face pe credincios în stare să spună lucruri pe care, prin abilitatea sa umană nu le-ar cunoaşte niciodată; Darul cunostintei, nu are nimic de-a face cu cunoaşterea omenească, ci vine direct de sus.

Isus având în El plinatatea dumnezeirii, a manifestat darul cunoştinţei dezvăluind detalii din viața femeii samaritene chiar dacă s-a întâlnit prima dată cu ea: „Pentru ca cinci barbati ai avut; si acela pe care-l ai acum nu-ti este barbat. Aici ai spus adevarul.” (Ioan 4 :18)

Tot El îi dezvăluie lui Petru că avea să se lepede de El de trei ori. “Adevarat iti spun ca astazi, chiar in noaptea aceasta, inainte ca sa cante cocosul de doua ori, te vei lepada de Mine de trei ori.” (Mar 14:30)

Darul cunoștinței are particularitatea de a aduce o precizie infailibilă și precisă într-o situație, asupra unei persoane sau a unui context. Este important de-asemenea să specificăm că darul cunoștinței ne poate permite să avem și explicația unor mistere. Astfel, unii manifestă darul cinoşținţei nu neapărat dezvăluind lucruri specifice despre unele situații, ci mai degrabă prin capacitatea de a înțelege misterele ascunse ale lui Dumnezeu. Pavel a avut acest dar și acest har de a cunoaște misterele lui Dumnezeu. Prin descoperire dumnezeiasca am luat cunostinta de taina aceasta despre care v-am scris in putine cuvinte. Citindu-le, va puteti inchipui priceperea pe care o am eu despre taina lui Hristos (Efes 3:3-4).

În Petru se observa de-asemenea acest dar când la întrebarea “Dar voi”, “cine ziceți ca sunt?” , a răspuns Domnului Isus că El este Hristosul, Fiul Dumnezeului celui Viu. Simon Petru, drept raspuns, I-a zis: “Tu esti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui Viu!” Isus a luat din nou cuvantul si i-a zis: “Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindca nu carnea si sangele ti-a descoperit lucrul acesta, ci Tatal Meu care este in ceruri. (Mat.16:17)

Intr-un alt exemplu cu privire la darul cunoştinţei l-am putea cita pe Petru care dezvăluie complotul lui Anania și Safira. Dar un om, numit Anania, a vandut o mosioara, cu nevasta sa Safira, si a oprit o parte din pret, cu stirea nevestei lui; apoi a adus partea cealalta si a pus-o la picioarele apostolilor. Petru i-a zis: “Anania, pentru ce ti-a umplut Satana inima ca sa minti pe Duhul Sfant si sa ascunzi o parte din pretul mosioarei? Daca n-o vindeai, nu ramanea ea a ta? Si, dupa ce ai vandut-o, nu puteai sa faci ce vrei cu pretul ei? Cum s-a putut naste un astfel de gand in inima ta? N-ai mintit pe oameni, ci pe Dumnezeu.” Anania, cand a auzit cuvintele acestea, a cazut jos si si-a dat sufletul. O mare frica a apucat pe toti cei ce ascultau aceste lucruri. Flacaii s-au sculat, l-au invelit, l-au scos afara si l-au ingropat. Cam dupa trei ceasuri, a intrat si nevasta sa, fara sa stie ce se intamplase. Petru i-a zis: “Spune-mi, cu atat ati vandut mosioara?” “Da”, a raspuns ea, “cu atata.” Atunci Petru i-a zis: “Cum de v-ati inteles intre voi sa ispititi pe Duhul Domnului? Iata picioarele celor ce au ingropat pe barbatul tau sunt la usa si te vor lua si pe tine.” Ea a cazut indata la picioarele lui si si-a dat sufletul. Cand au intrat flacaii, au gasit-o moarta; au scos-o afara si au ingropat-o langa barbatul ei.(Fapt 5:1-10)

Un caz puțin mai cunoscut este acela al profetului Ahia care dezvăluie înșelăciunea soției lui Ieroboam. Cand a auzit Ahia vuietul pasilor ei, in clipa cand intra pe usa, a zis: “Intra nevasta lui Ieroboam; pentru ce vrei sa te dai drept alta? Sunt insarcinat sa-ti vestesc lucruri aspre. (1 Imp 14:6)

Darul cinoşținţei ca și celelalte daruri lucrează pentru desăvârșirea Bisericii lui Cristos și nu poate fi dobândit prin studiu, experiență sau efort personal ci se revelează într-un mod supranatural când Duhul Sfânt consideră că este necesar.

– Darul credinţei

Darul credinței este convingerea supranaturală a credinciosului că Dumnezeu va lucra în ciuda tuturor circumstanțaţelor nefavorabile. El este pus în inima unei persoane într-un moment deosebit şi pentru o nevoie deosebită și este în general este asociat și lucrează împreună cu darul de vindecare sau cu darul minunilor.

Darul credinței nu trebuie confundat cu acea încredere naturală pe care o dețne toată lumea și care face posibile relațiile umane. Nu are nimic de-a face cu rarționare credinței sau cu creditța unui simplu cerștin nominal.

Darul credinței este mai mult decât credința necesară mântuirii. Caci prin har ati fost mantuiti, prin credinta. Si aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. (Efes 2:8) Darul credinței începe atunci când o problemă nu poate fi rezolvată fără ca Dumnezeu să intervină din punc de vedere miraculos.

Se poate spune că credința generală cuprinde promisiunile lui Dumnezeu conținute în Scriptură, în timp ce darul credinței cuprinde promisiunile lui Dumnezeu revelate direct prin Duhul lui Dumnezeu într-o anumită circumstanță.

Caracteristicile acestui dar sunt dezvăluite, de exemplu, în viața lui Avraam și Ilie.

Avraam a crezut că, în ciuda vârstei înaintate, Sara îi va naște un fiu. Si, fiindca n-a fost slab in credinta, el nu s-a uitat la trupul sau care era imbatranit – avea aproape o suta de ani – nici la faptul ca Sara nu mai putea sa aiba copii. (Rom 4:19)

Ilie a afirmat prin credință, ca răspuns la rugăciunea sa, că ploaia nu va cădea timp de trei ani și jumătate. Nimeni nu se poate angaja la așa ceva fără sa aibă o credință fermă și deosebită. Iacov, spune despre Ilie că a fost un om cu aceeași natură ca și noi, el s-a rugat cu seriozitate ca ploaia să nu cadă pe pământ timp de trei ani și șase luni. Ilie era un om supus acelorasi slabiciuni ca si noi; si s-a rugat cu staruinta sa nu ploua, si n-a plouat deloc in tara trei ani si sase luni. (Iac.5:17)

Deasemenea, el a afirmat prin credință cu privire la văduvă că nu va rămâne fără făină sau ulei pentru o lungă perioadă de timp. Caci asa vorbeste Domnul Dumnezeul lui Israel: “Faina din oala nu va scadea, si untdelemnul din ulcior nu se va imputina pana in ziua cand va da Domnul ploaie pe fata pamantului.” (1 Regi 17:14)

Pe Muntele Carmel, el era convins că Dumnezeu îi va răspunde rugăciunii trimițând foc din cer. In clipa cand se aducea jertfa de seara, prorocul Ilie s-a apropiat si a zis: “Doamne Dumnezeul lui Avraam, Isaac si Israel! Fa sa se stie astazi ca Tu esti Dumnezeu in Israel, ca eu sunt slujitorul Tau si ca toate aceste lucruri le-am facut dupa porunca Ta. Asculta-ma, Doamne, asculta-ma, pentru ca sa cunoasca poporul acesta ca Tu, Doamne, esti adevaratul Dumnezeu, si sa le intorci astfel inima spre bine!” Atunci a cazut foc de la Domnul si a mistuit arderea de tot, lemnele, pietrele si pamantul, si a supt si apa care era in sant. (1 Regi 18: 36-38)

Același dar al credinței s-a manifestat în viața lui Iosua când i-a făcut pe oameni să meargă în jurul Ierihonului timp de șapte zile. Adesea este dificil, dacă nu chiar imposibil, să spunem dacă un eveniment a fost cauzat de darul credinței sau de darul minunilor. Adesea, cele două daruri se manifestă simultan.

Isus a afirmat că datorită credinței se pot faci lucruri enorm de mari, chiar si ceea ce se pare de neconceput din punct de vedere uman. “Din pricina putinei voastre credinte”, le-a zis Isus. “Adevarat va spun ca, daca ati avea credinta cat un graunte de mustar, ati zice muntelui acestuia: “Muta-te de aici acolo”, si s-ar muta; nimic nu v-ar fi cu neputinta. (Matei 17:20)

– Darul vindecării

Cu toate că Biblia învață că darurile spirituale sunt abilități și cunoștințe pe care Dumnezeu le dă credincioșilor prin Duhul Sfânt pentru zidirea Bisericii si glorificarea lui Dumnezeu, în Biserica din Corint se pare ca aceasta lucrare deveniseră un fel de statut care îi deosebea pe creștini unii de alții.

Este interesant faptul că în 1 Corinteni 12: 9 se vorbește la plural despre „darul tămăduirilor, ceea ce ar putea indica faptul că există diferite tipuri, care ar putea corespunde unei game largi de abilități, vindecări miraculoase a bolilor fizice, vindecare a rănilor sufletești, emoționale etc.

Avem destule exemple în Biblie despre manifestarea darului vindecării printre apostoli. Pavel vindecă pe omul neputincios, Petru și Ioan vindecă ologul din naștere, si multe alte minuni pe care Dumnezeu le-a făcut prin apostoli..

In Listra era un om neputincios de picioare, olog din nastere, care nu umblase niciodata. El sedea jos si asculta pe Pavel cand vorbea. Pavel s-a uitat tinta la el si, fiindca a vazut ca are credinta ca sa fie tamaduit, a zis cu glas tare: “Scoala-te drept in picioare.” Si el s-a sculat dintr-o saritura si a inceput sa umble. (Fapte 14:8-10)

Petru, ca si Ioan, s-a uitat tinta la el si a zis: “Uita-te la noi!” Si el se uita la ei cu luare aminte si astepta sa capete ceva de la ei. Atunci Petru i-a zis: “Argint si aur n-am; dar ce am, iti dau: in Numele lui Isus Hristos din Nazaret, scoala-te si umbla!” (Fapte 3:4-6)

Prin mainile apostolilor se faceau multe semne si minuni in norod. Toti stateau impreuna in pridvorul lui Solomon si niciunul din ceilalti nu cuteza sa se lipeasca de ei; dar norodul ii lauda in gura mare. Numarul celor ce credeau in Domnul, barbati si femei, se marea tot mai mult; pana acolo ca scoteau pe bolnavi chiar pe ulite si ii puneau pe paturi si pe asternuturi, pentru ca, atunci cand va trece Petru, macar umbra lui sa treaca peste vreunul din ei. Multimea, de asemenea, alerga la Ierusalim, din cetatile vecine, si aducea pe cei bolnavi si pe cei chinuiti de duhuri necurate: si toti se vindecau. (Fapte 5:12-16)

Darul de vindecare este un subiect foarte controversat: unii cred că acest dar, ca și alte daruri spirituale, nu se mai manifestă astăzi, în timp ce alții cred că Dumnezeu se glorifică și astăzi cu putere prin acest dar. Biblia este clară asupra acestui subiect, Duhul sfânt nu a fost dat numai apostolilor, ci unui număr mult mai mare de oameni din generații îndepărtate care apoi prin credință în Domnul Isus trebuiau să facă lucrări mari, printre care și vindecarea bolnavilor.

Caci fagaduinta aceasta este pentru voi, pentru copiii vostri si pentru toti cei ce sunt departe acum, in oricat de mare numar ii va chema Domnul Dumnezeul nostru.” (Fapt.2:39)

Iata semnele care vor insoti pe cei ce vor crede: in Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi in limbi noi; vor lua in mana serpi; daca vor bea ceva de moarte, nu-i va vatama; isi vor pune mainile peste bolnavi, si bolnavii se vor insanatosi.” (Marc 16:17,18)

– Darul minunilor

Printre numeroasele daruri ale Duhului Sfant, există și darul minunilor. Acest dar este o demonstrație supranaturală a puterii lui Dumnezeu prin care legile naturii sunt schimbate, suspendate sau controlate. Textul grecesc cu privire la minuni este « δύναμiç » dinamis, ceea ce se traduce prin „putere”. Deci la baza a ceea ce numim noi « minuni », este puterea lui Dumnezeu care lucrează prin Duhul lui Său, prin și pentru Biserica Sa.

Scopul minunilor este să-L slăvească pe Dumnezeu și pe Domnul Isus Hristos, și să-i convingă pe necredinciosi. Ele atestă astfel măreția, înțelepciunea, bunătatea și puterea lui Dumnezeu și confirmă Cuvântul pe care El îl trimite prin mesagerii săi.

Evangheliile și Faptele Apostolilor oferă evidențe ale numeroaselor minuni făcute de Isus și a discipolilor săi. Minunile pe care le-a făcut Isus au fost făcute în mare parte să ateste poporului lui Israel că el este Mesia pe care Dumnezeu l-a trimis.

Isus le-a promis ucenicilor săi că vor face aceleași minuni ca și El sau chiar altele și mai mari: Adevarat, adevarat va spun ca cine crede in Mine va face si el lucrarile pe care le fac Eu; ba inca va face altele si mai mari decat acestea, pentru ca Eu Ma duc la Tatal; (Ioan 14:12).

Odată cu făgăduința Duhului Sfânt vine si o făgăduință de putere: Ci voi veti primi o putere, cand Se va cobori Duhul Sfant peste voi, si-Mi veti fi martori in Ierusalim, in toata Iudeea, in Samaria si pana la marginile pamantului.” (Fapte 1: 8).

Noul Testament arată că minunile prezise de Isus au avut loc cu adevărat în viata apostolilor si a noii comunitati de credinciosi. Acest dar era deasemenea foarte comun printre biserici. După înălțarea lui Isus, Duhul Sfânt a revărsat peste slujitorii Săi darul de a face minuni, pentru a-L slăvi pe Isus și pentru a confirma propovăduirea Evangheliei. Cu ajutorul minunilor, bărbați, femei, familii, orașele și chiar regiuni întregi au crezut și au primit Cuvântul lui Dumnezeu

Astfel a crescut cuvântul Domnului în putere și putere. Apostolii mergeau peste tot și, minunile, manifestarea puterii și intervenția lui Dumnezeu, erau acolo pentru a-i provoca pe oameni și a-i ajuta să creadă.

– Darul prorociei

Din timpurile străvechi si de-a lungul anilor Dumnezeu s-a folosit de proroci. Observăm că Dumnezeu a numit pe Avraam proroc, înainte chiar ca poporul Său Israel sa existe, aceasta este prima oara când întâlnim cuvântul proroc în Cuvântul lui Dumnezeu.

Acum, da omului nevasta inapoi; caci el este proroc, se va ruga pentru tine si vei trai. Dar, daca n-o dai inapoi, sa stii ca vei muri negresit, tu si tot ce-i al tau.” (Fac.20:7)

Apoi pe tot parcursul existentei poporului Israel au existat nenumărați proroci, observăm că chiar și Saul a prorocit la un moment dat.

De indata ce Saul a intors spatele ca sa se desparta de Samuel, Dumnezeu i-a dat o alta inima, si toate semnele acestea s-au implinit in aceeasi zi. Cand au ajuns la Ghibeea, iata ca i-a iesit inainte o ceata de proroci. Duhul lui Dumnezeu a venit peste el si el a prorocit in mijlocul lor. Toti cei ce-l cunoscusera mai inainte au vazut ca prorocea impreuna cu prorocii si isi ziceau unul altuia in popor: “Ce s-a intamplat cu fiul lui Chis? Oare si Saul este intre proroci?” (1Sam 10:9-11)

In ce privește Biserica, Luca în Faptele Apostolilor, preia o prorocie a prorocului Ioel și o aplică perioadei Bisericii ceea ce el numește «zilele din urmă.» In zilele de pe urma, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice faptura; feciorii vostri si fetele voastre vor proroci, tinerii vostri vor avea vedenii, si batranii vostri vor visa vise! (Fapt.2:17) Această prorocie este confirmată pe deplin, fiindcă printre rândurile Noului Testeament, observăm că mulți proroci își făceau apariția în Biserici.

In Biserica din Antiohia erau niste proroci si invatatori: Barnaba, Simon, numit Niger, Luciu din Cirena, Manaen, care fusese crescut impreuna cu carmuitorul Irod, si Saul. Pe cand slujeau Domnului si posteau, Duhul Sfant a zis: “Puneti-Mi deoparte pe Barnaba si pe Saul, pentru lucrarea la care i-am chemat.” (Fapte 13:1,2)

Iuda si Sila, care si ei erau proroci, au indemnat pe frati si i-au intarit cu multe cuvinte. (Fapt.15:32)

Pavel îi da sfaturi lui Timotei pe baza prorociilor pe care le avuse mai înainte. Porunca pe care ti-o dau, fiule Timotei, dupa prorociile facute mai inainte despre tine, este ca, prin ele, sa te lupti lupta cea buna (1Tim.1:18)

Proriciile în Biserică se derulează într-un mod organizat ca să permită lucrării lui Dumnezeu să avanseze din toate punctele de vedere. Ințelegem deasemenea că darul de prorocie nu este dat fiecăruia, ci este repartizat după rânduiala lui Dumnezeu. Pavel îndeamnă pe credincioșii care beneficiază de acest dar să proroceasca unul dupa altul, pentru ca învatatura dată prin Duhul Sfânt, să fie clară și utilă pentru toți.

Si Dumnezeu a randuit in Biserica, intai, apostoli; al doilea, proroci; al treilea, invatatori; apoi, pe cei ce au darul minunilor; apoi, pe cei ce au darul tamaduirilor, ajutorarilor, carmuirilor si vorbirii in felurite limbi. Oare toti sunt apostoli? Toti sunt proroci? Toti sunt invatatori? Toti sunt facatori de minuni? (1Cor.12:28,29) Si El a dat pe unii apostoli; pe altii, proroci; pe altii, evanghelisti; pe altii, pastori si invatatori, (Efes.4:11) Fiindca puteti sa prorociti toti, dar unul dupa altul, pentru ca toti sa capete invatatura si toti sa fie imbarbatati. (1 Cor 14:31)

Tot din scrierile lui Pavel, ințelegem, că darul prorociei ca și celelalte daruri nu au nici o valoare, dacă sunt folosite fără dragoste.

Si chiar daca as avea darul prorociei si as cunoaste toate tainele si toata stiinta; chiar daca as avea toata credinta, asa incat sa mut si muntii, si n-as avea dragoste, nu sunt nimic. (1Cor.13:2)

Urmariti dragostea. Umblati si dupa darurile duhovnicesti, dar mai ales sa prorociti. (1Cor.14:1)

– Darul deosebirii duhurilor

Apostolul Pavel vorbește despre acest dar în capitolul 12 din 1 Corinteni. Darul deosebirii duhurilor este un dar al revelației supranaturale permițând celui care îl are să știe cum să discearnă ce spirit funcționează într-o anumita situație. Să vedem câteva exemple din Biblie.

În Fapte 16, o femeie a primit revelația despre cine era apostolul Pavel și oamenii care erau cu el.

Pe cand ne duceam la locul de rugaciune, ne-a iesit inainte o roaba care avea un duh de ghicire. Prin ghicire, ea aducea mult castig stapanilor ei. Roaba aceasta s-a luat dupa Pavel si dupa noi si striga: “Oamenii acestia sunt robii Dumnezeului celui Preainalt si ei va vestesc calea mantuirii.” Asa a facut ea timp de mai multe zile. Pavel, necajit, s-a intors si a zis duhului: “In Numele lui Isus Hristos iti poruncesc sa iesi din ea.” Si a iesit chiar in ceasul acela.(Fapte 16:16-18)

Deși revelația acestei femei era adevărată, ea nu vorbea de la Dumnezeu, ci de la un spirit rău. Din punct de vedere logic am putea fi tentați sa spunem că, fiindcă revelația sa a fost adevărată, este de la Dumnezeu. Dar, apostolul Pavel având darul deosebirii duhurilor a înțeles că această femeie era posedată de un spirit rău. Deci nu toate revelațiile adevărate provin de la Dumnezeu. Sunt preziceri care vin de la văzători, astrologi și alții, care se dovedesc a fi adevărate, dar provin de la diavol. Numai Duhul Sfânt poate discerne spiritul care acționează într-o astfel de situație.

In Matei capitolul 16, observăm manifestarea acestui dar în insuși Domnul Isus : Isus a venit in partile Cezareii lui Filip si a intrebat pe ucenicii Sai: “Cine zic oamenii ca sunt Eu, Fiul omului?” Ei au raspuns: “Unii zic ca esti Ioan Botezatorul; altii: Ilie; altii: Ieremia sau unul din proroci.” “Dar voi”, le-a zis El, “cine ziceti ca sunt?” Simon Petru, drept raspuns, I-a zis: “Tu esti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui Viu!” Isus a luat din nou cuvantul si i-a zis: “Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindca nu carnea si sangele ti-a descoperit lucrul acesta, ci Tatal Meu care este in ceruri.(Mat 16:13-17)

În acest pasaj, vedem că și Petru a primit o revelație care era adevărată, dar Isus a discernut că această revelație i-a fost dată de Dumnezeu Tatăl, dar câteva clipe mai târziu, același Petru care fusese inspirat de Dumnezeu a fost inspirat de altcineva.

Observăm ca un pic mai târziu, când Isus a spus ucenicilor ca trebuia sa sufere din partea preoților celor mai de seama si din partea cărturarilor si sa fie omorât, Petru L-a luat deoparte si a început sa-L mustre, zicându-i: “Sa Te ferească Dumnezeu, Doamne! Sa nu Ți se întâmple așa ceva!”.Isus deslușește instantaneu că cuvintele pe care le vorbește Petru provin chiar de la Satana. Așadar El i se adresează direct satanei spunându-i “Înapoia Mea, Satano: tu ești o piatra de poticnire pentru Mine!

De atunci incolo, Isus a inceput sa spuna ucenicilor Sai ca El trebuie sa mearga la Ierusalim, sa patimeasca mult din partea batranilor, din partea preotilor celor mai de seama si din partea carturarilor; ca are sa fie omorat si ca a treia zi are sa invie. Petru L-a luat deoparte si a inceput sa-L mustre, zicand: “Sa Te fereasca Dumnezeu, Doamne! Sa nu Ti se intample asa ceva!” Dar Isus S-a intors si a zis lui Petru: “Inapoia Mea, Satano: tu esti o piatra de poticnire pentru Mine! Caci gandurile tale nu sunt gandurile lui Dumnezeu, ci ganduri de ale oamenilor.” (Mat 16:21-23)

Cum poate Petru să fie inspirat atât de Dumnezeu, cât și de diavol în câteva momente? În primul rând, este important să înțelegem că Petru nu a fost posedat de un spirit malefic precum acea femeie. Dar, cel rău folosindu-se de emoțiile noastre, poate pătrunde în minte sugerându-ne idei împotriva voinței lui Dumnezeu. Darul discernământului spiritelor este, de asemenea, implicat în a ști dacă vocea pe care o auzim vine de la Dumnezeu sau de la diavol, pentrucă diavolul vine adesea să ne seducă cu cuvinte măgulitoare, dar aceste cuvinte sunt menite să ne distrugă.

Și în întâlnirile de rugăciune, acest dar spiritual face posibil să știm dacă cel care este la lucru este Duhul lui Dumnezeu, sau este senzaționalism. Pentru că uneori la prima vedere putem crede că Duhul lui Dumnezeu acționează atunci când vedem oameni căzând, rostogolindu-se pe pământ, plângând, dar este posibil ca în unele cazuri, acest lucru sa fie doar senzațional și nu spiritual.

Pe scurt, avem mare nevoie de darul discernământului, mai ales în aceste vremuri ale sfârșitului, când Satana își revarsă seducția asupra lumii. Să știm, de asemenea, că anumite apariții calificate drept îngerești sau venite din cer înșeală puternic pe oameni, deoarece Satana știe să se deghizeze în înger de lumină. Si nu este de mirare, caci chiar Satana se preface într-un înger de lumina. (2 Corinteni 11 :14). Asta nu înseamnă ca toate semnele de pretutindeni vin de la cel rău, dar trebuie să fim atenți ca să nu cădem în capcanele sale, cerând discernământ de la Dumnezeu.

– Darul feluritelor limbi

In ceea ce privește « Vorbirea în limbi », în Cuvântul lui Dumnezeu putem, distinge doua feluri de vorbire in limbi : vorbirea înțeleasă si vorbirea neînțeleasă.

Despre vorbirea în limbi înțeleasă, este menționat pentru prima dată în faptele Apostolilor la Ziua Cinzecimii. « Apostolii au mers să vestească Evanghelia mulțimilor, vorbind-le fiecăruia în limba lor. » Cuvântul grecesc folosit aici înseamnă literal” limbi “. Darul de a vorbi în limbi este deci faptul de a vorbi într-o limbă necunoscuta persoanei care vorbește, dar înțeleasă de alții, pentru a da mărturie altora. Pavel vorbește cu privire la aceasta când vorbește despre darurile spirituale: „In adevar, fratilor, de ce folos v-as fi eu, daca as veni la voi vorbind in alte limbi si daca cuvantul meu nu v-ar aduce nici descoperire, nici cunostinta, nici prorocie, nici invatatura? (1 Corinteni 14.6)

Iar cu privire la vorbirea « neînțeleasă » în limbi, Biblia ne învată că ea nu este înțeleasa de cei din jur. In adevar, cine vorbeste in alta limba nu vorbeste oamenilor, ci lui Dumnezeu; caci nimeni nu-l intelege si, cu duhul, el spune taine. (1Cor 14:2)

De aici înțelegem clar ca este o diferența dintre vorbirea in limbi de la Cinzecime, unde « fiecare îi auzea vorbind în limba lui » și despre vorbirea în limbi despre care vorbește Pavel în Corinteni unde « nimeni nu-i înțelege », în afara de cei care primesc darul de interpretare.

Pavel spune ca este de dorit ca cei care beneficiază de darul vorbirii in limbi « neînțeleasa », să se roage să primească și darul de tălmăcire pentru ca vorbirea să fie înțeleasă de toți și ziditoare pentru Biserică. In adevar, cine vorbeste in alta limba nu vorbeste oamenilor, ci lui Dumnezeu; caci nimeni nu-l intelege si, cu duhul, el spune taine. Cine proroceste, dimpotriva, vorbeste oamenilor, spre zidire, sfatuire si mangaiere. Cine vorbeste in alta limba se zideste pe sine insusi; dar cine proroceste zideste sufleteste Biserica. As dori ca toti sa vorbiti in alte limbi, dar mai ales sa prorociti. Cine proroceste este mai mare decat cine vorbeste in alte limbi; afara numai daca talmaceste aceste limbi, pentru ca sa capete Biserica zidire sufleteasca. In adevar, fratilor, de ce folos v-as fi eu, daca as veni la voi vorbind in alte limbi si daca cuvantul meu nu v-ar aduce nici descoperire, nici cunostinta, nici prorocie, nici invatatura? Chiar si lucrurile neinsufletite care dau un sunet, fie un fluier sau o lauta: daca nu dau sunete deslusite, cine va cunoaste ce se canta cu fluierul sau cu lauta? Si, daca trambita da un sunet incurcat, cine se va pregati de lupta? Tot asa si voi, daca nu rostiti cu limba o vorba inteleasa, cum se va pricepe ce spuneti? Atunci parca ati vorbi in vant. Sunt multe feluri de limbi in lume, totusi niciuna din ele nu este fara sunete intelese. Dar, daca nu cunosc intelesul sunetului, voi fi un strain pentru cel ce vorbeste, si cel ce vorbeste va fi un strain pentru mine. Tot asa si voi, fiindca ravniti dupa daruri duhovnicesti, sa cautati sa le aveti din belsug, in vederea zidirii sufletesti a Bisericii. De aceea, cine vorbeste in alta limba sa se roage sa aiba si darul s-o talmaceasca. Fiindca, daca ma rog in alta limba, duhul meu se roaga, dar mintea mea este fara rod.(1 Cor 14:2-14)

Pe de altă parte cei care posedă acest dar de vorbire în limbi, sunt chemați la orânduire după cum Dumnezeu este un Dumnezeu al orânduirii. Astfel ei trebuie să vorbească câte doi sau trei, fiecare la rând și un altul sa tălmăcească, iar dacă nu este cine sa tălmăcească, să nu vorbească în limbi în Biserica. Daca sunt unii care vorbesc in alta limba, sa vorbeasca numai cate doi sau cel mult trei, fiecare la rand; si unul sa talmaceasca. Daca nu este cine sa talmaceasca, sa taca in biserica si sa-si vorbeasca numai lui insusi si lui Dumnezeu.(1 Corinteni 14.27-28)

– Darul tălmăcirii limbilor

Acest dar este complementar celui precedent și îl înțelegem foarte bine în conformitate cu ceea ce învață apostolul Pavel în scrisoarea sa către creștinii din Corint. In adunări vorbirea în limbi nu trebuie să se practice dacă nu este vorbită într-o limbă înțeleasă sau interpretată.

Cum are loc interpretarea vorbirii în limbi ?

„In adevar, cine vorbeste in alta limba nu vorbeste oamenilor, ci lui Dumnezeu; caci nimeni nu-l intelege si, cu duhul, el spune taine. 1 Corinteni 14: 2

Conform acestui pasaj, și în afară de ceea ce s-a intamplat la Cinzicime, cel care vorbește în limbi folosește un limbaj misterios pe care nimeni nu îl înțelege, nici măcar el, fiindca spune taine cu duhul. A vorbi în limbi este un dar care se practică în evlavia noastră personală, dar care uneori se poate manifesta într-o adunare de credincioși si aici va fi nevoie de darul interpretării limbilor, astfel încât cei care aud să poată fi edificați.

Când vorbirea în limbi se manifestă într-o adunare, Duhul Sfânt oferă interpretarea fie persoanei care a vorbit în limbi, fie altcuiva din adunare. În mod normal, cineva care are vorbrea în limbi, ar trebui să-i ceară lui Dumnezeu și darul de a le putea interpreta: De aceea, cine vorbeste in alta limba sa se roage sa aiba si darul s-o talmaceasca.(1 Corinteni 14:13). Iar, dacă nu are acest dar, trebuie să intervină altcineva din adunare.

Ce este de facut atunci, fratilor? Cand va adunati laolalta, daca unul din voi are o cantare, altul, o invatatura, altul, o descoperire, altul, o vorba in alta limba, altul, o talmacire, toate sa se faca spre zidirea sufleteasca. 27. Daca sunt unii care vorbesc in alta limba, sa vorbeasca numai cate doi sau cel mult trei, fiecare la rand; si unul sa talmaceasca. (1 Cor. 14:26-27)

Când cineva vorbește în limbi și primește interpretare, aceasta echivalează cu o profeție, dar ca și în cazul tuturor celorlalte daruri spirituale, trebuie să fim atenți, sensibili, încrezători și supuși Duhului lucrător al lui Dumnezeu, astfel încât cei care cred să fie edificați și alții aduși la credință în Hristos.

As dori ca toti sa vorbiti in alte limbi, dar mai ales sa prorociti. Cine proroceste este mai mare decat cine vorbeste in alte limbi; afara numai daca talmaceste aceste limbi, pentru ca sa capete Biserica zidire sufleteasca. (1Cor 14:5)

Lasă un răspuns Anulează răspunsul